AmindHurricane

Fior împletit în lumină şi har,

Tremurătorul licăr din abis,

Un candelabru reflectat în abur de pian,

E cel dintâi … şi n-a fost scris.

Mă plimb pe axa din geană,

Şi-aştept …

Mă pierde-n cuvinte visul de-alamă,

şi-n piept …

două epoci se-aleargă în ramă.

Danţ pe calea de lapte

şi-aştept …

regina albă să o strâng la piept,

S-admir necuprinsul din palme –

Micul demiurg moment.

Călătorul între Este şi Pare,

Cumpănă între cer şi pământ,

E Dumnezeul din fieşce zare,

Cel dintâi … un Gând.

Eu sunt om, tu eşti femeie,

Privirea ta e-ntreaga lume,

Eşti raza dulcilor dorinţi,

Lumină-n ceruri între sfinţi..

Iubesc icoană în lapte şi mier`..

Voal ţesut în vise şi mister,

Eşti înger pogorât din sfere,

Zarea mea, apus şi zee.

Copil al Evei pe pământ,

Ţie îţi închin un cânt..

Al îngerilor tainic zbor,

Ţi-e scrijelit de-un simplu om;

Dar sub statuia ce ţi-o `nalţ,

De mii de ani în mitic danţ,

E scrisă-o lege din vechime,

Eu sunt om, tu eşti femeie.

E noapte vie, o privire

Păcatu-ascunde-n clipire,

Trecând în ceruri din abis,

Lumină vie mă-mbată,

Scântei de humă-n paraclis,

Ochii tăi îs foc şi apă;

Potecă ce-ntregeşte clipe,

Privirea ta e-ntreaga lume.

Umbră pogorâtă la fereşti,

Tu somnu-mi dulce bântueşti,

Cu unduiri, o şoaptă de cu seară,

Mi-ai brobodit cărarea iară..

Adie-n noapte şoaptă rece,

Lumina lunii te petrece..

Cunun de bucurii şi suferinţi,

Eşti raza dulcilor dorinţi.

Chemare murmurată-n stele,

Saltăreaţă-n vise fără vele,

Pre locul tău te-adie lin,

Spre tine rugă albă-nchin;

Vetustă noapte ţine veghe,

Visarea-i moarte şi înviere,

Eşti veşnicia clipei de părinţi,

Lumină-n ceruri între sfinţi.

Lumină unduită-n marmoree,

Te-admiră timpul Galatee,

Şi luna stă să se mai ducă,

Cu chipul alb, verset de rugă.

Şi stau în clipă dimineţi,

Şi viaţa nu o mai deştepţi,

Doruri de sânge, doruri te cer,

Iubesc icoană în lapte şi mier`.

Între vise oglinda nu te ştie,

Între gânduri, o mută reverie,

Între pământ şi absolut

E-o poartă, un păzitor mut..

Eşti nepăsarea din sicrie,

Întunecimea parcă vie,

Eşti fiorul dintr-un sfer,

Voal ţesut în vise şi mister.

Te văd zâmbind la poarta-rai,

Se-aproape depărtarea fără grai,

E-aproape fericirea fără glas,

Ea curge lin, durerea lui Atlas,

Cu cânt şoptit, suspin de silfă,

Cu aripe mii, trepte-n lumină,

Îmi dăruieşti etern-nălţare,

Eşti înger pogorât din sfere.

Răsai a dimineţii zare,

Şi fericirea-i o lucire,

Calea mea pe-ntinsă mare,

Eşti călăuză-n nemurire,

Cu tine urc zilele-n timp,

Şi clipele ar vrea să steie..

Eşti asfinţitul din Olimp,

Zarea mea, apus şi zee.

Zarea mea, apus şi zee,

Eşti înger pogorât din sfere,

Voal ţesut în vise şi mister,

Iubesc icoană în lapte şi mier`;

Lumină-n ceruri între sfinţi,

Eşti raza dulcilor dorinţi,

Privirea ta e-ntreaga lume,

Eu sunt om, tu eşti femeie.

Fluid de viaţă se ridică-n mine,
Eşti tu sau altă dimensiune,
Mă ridic în foc de noapte,
Din pustiu se ‘nalţă cetate.

Se ‘pleacă armate,
E zidul viaţă şi durere,
Apusul şi-o privire,
Deschid o poartă-n noapte.

Îs călător,
Sau poate drum,
Creator într-un timp suspendat,
Contrafort în templul creat.

Unde arcuite-n timp,
Linii de forţă pe fundal,
Murim pe pământ,
Ne mântuim în astral.

Tu.. tu fiinţă - clar de lună,

Eşti aici, cu mine,
Dar departe în lume,

Te-a făurit lumina-n noapte,
Înalţi zorii în priviri,
Doar o clipă ne desparte,
O mie de povestiri,
Un început de carte.

Te văd acum, sau demult,
Eşti undă arcuită într-un cânt.

Tu.. femeie,
De ce-ţi cânt imnuri şi poeme?
Ce-ţi zic înger şi copilă?
Când tu eşti suflu, temelie,
A mea şi a nenăscuţilor mamă.

Eşti ofrandă şi foc,
Linie de forţă în templul credinţei mele,
Eşti viaţă şi joc,
Frumosul şi misterul înălţării noastre.

Tu.. tu fiinţă - clar de lună.

Atunci când te-ndrepţi spre nicăieri,
Pierzând imagini în cuvinte,
Ia aminte,
Că ai stat şi ieri,
Şi poate mâine.

Fii om ..
Atunci când secetă mocnită,
Sugrumă seva cu lumină,
Din întuneric, nervi şi suferinţi,
Pierde lacrimă-n radăcină,
Ridică-n infinit coroană.

Fii om ..
Şi când altul nu-i,
Aşa,
Vei cunoaşte clipa,
Vei cădea şi vei erupe cu fiecare moleculă,
Vei contempla sfârşitul,
Te vei înălţa din piatră ..
Vei naşte lumină.

Fii om ..
Şi simţul va fi cheie de boltă a nemuririi.

Fii mort .. şi mort vei fi.

Pe drum trecea nepăsător,

Un biet urmaş a lui Adam,

În urma sa lăsa arar,

Un nou pas nemuritor.

El săltând din pas în pas,

Dansează-n dimineaţa serii,

Se abandonează-adierii,

Se rupe depărtatul fără glas.

Tace drumul amorţit,

Linişte murmură amar,

Abia acu' se naşte iar,

Viaţă sa fără şoptit.

Simţire pâlpâie în astre,

Este 'dar nimic,

Resemnat în a fi împlinit,

Cuprinde totul în urcare.

Mă iartă, te ating ..
Aprinzi orice copilă,
Stea, adânc ori humă,
De când ai răsărit.

Din cânt de şoapte,
Din perlă şi eter,
Apari în vis de noapte,
Infernul pare efemer,
Mă iartă, te ating..

Toate simt acum vină,
Te-au privit neîncetat,
Din privire, lacrimă,
Un plâns îndepărtat ..
Din infinit te cere clipa,
Te ating, mă iartă ..

Aer e, apa trece uşor
Roz e cert, rad rom
Mor, dar trece zor
Roşu e cert, apa e rea.


Primele versuri .. o strofa palindrom data ca tema la scoala .. intr-un cuvant .. inceputul

Născut în lume astă, Clipă
sunt de mii de ani,
Primate am ca fraţi,
Si huma-mi este mumă.

Ăst’ aluat frământă-o lume,
Îmi dă picioare cine poate,
Mă-ndeamnă spre genune, aste
fire de nisip, dulce nepăsare!

Să-ncerc să mai răzbat?
Să mă nasc din nou?
Să licăr înc-o dat’?
Să sting în veac ecou?

Poftim ce nerozii!
m-azvârl în foi,
mă pun pe-asfalt,
mă spală ploaia de păcat.

Ei înţeleg abia acum,
Pierzând privirea-n asfinţit,
Că eu am fost un veac, o clip’,
Un fir de nestemat.

La vremea prinselor chemări,
o babă-n poartă bate,
Grabită veste-n ochi,
privirea pierde-n noapte.

Precum o daltă în granit,
mi-e cugetu-n simţire,
Pleoapa lunecă-n pământ,
volatil bătrâna-n mine.

La depărtatul zbor,
al raţelor perechi,
Mărinimos Luceafăr,
m-ai schimbat pe veci.